Un prieten

Este frustranta ideea de a nu mai vorbi cu tine,de a nu mai pierde noptile discutand pe mess felurite teme.Esti ceea ce pot numi,desi nu imi place,un prieten pierdut...Chiar daca nu eram in acelasi cerc de prieteni,uneori valorai mai mult decat "prietenii de zi cu zi",pentru ca tu ma faceai sa vad anumite lucruri de care poate imi dadeam seama,dar ceva mai tarziu.Cu tine discutam teme ciudate,uneori chiar picanterii despre care nu vorbeam de obicei.Nu imi placea atunci cand eram si cu alti prieteni,pentru ca deveneai un simplu prieten cu care stai la o bere,uneori prea glumet.Imi placea asa cum eram...2 tampiti care nu aveau ce face decat sa vorbeasca pe mess pana la ore tarzii,desi nu ti-am dat niciodata increderea ca pot tine acele secrete si nici tu mie...insa simteam nevoia sa-ti povestesc anumite lucruri fara sa-mi pese daca le vei divulga si chestia era reciproca...Si nu ne-am distantat din cauza vreunui conflict tampit,ci pur si simplu ne-am pierdut,am fost prinsi de alte intamplari,de alte persoane pe care le iubim,sau pe care le-am iubit...si intre noi a intervenit tacerea si zi dupa zi ne-am distantat mai mult.Sincer,imi e dor de conversatiile noastre...si totusi nu te voi numi un prieten pierdut,ci...un prieten.

nu nu nu...

Intru pe usa aceea la fel cum am intrat in prima zi: timida si cu o oarecare frica…Casa pare mai mare,peretii sunt mai reci.Incerc usa dupa usa incercand sa gasesc acel ceva.Ce anume?Poate daca il voi gasi imi voi da seama…Pe pereti poze,poze,amintiri…anumiti prieteni,vechi,oameni care ne-au facut rau,niste zambete tampite,2 copii care se prostesc…haine aruncate pe jos,frigiderul aproape gol,insa…nelipsitele bomboane cu lichior.Cu o timiditate nefireasca iau o bomboana,apoi alerg grabita pe acel hol lung si rece.Deschid o usa masiva,scorojita,o usa trantita de atatea ori si te vad,inconjurat de hartii scrise,mototolite,cu o privire buimaca,apoi un zambet de copil…Inchid repede usa apoi alerg in camaruta de la iesirea din hol.Aceeasi caldura,aceleasi culori…Ma tolanesc in fotoliu,apoi alerg la dulapiorul folosit ca de obicei,sub forma de masuta,scot cheia de la gat,il deschid,scot un caiet mare si maro,il scutur de praf,apoi ma arunc in fotoliu si imi continui randurile “nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu…”

Trezirea...?

Una dintre cele mai nasoale situatii,in care pur si simplu nu mai ai solutii este atunci cand incerci sa le explici prietenilor ca ceea ce fac nu e deloc sanatos pentru personalitatea lor,ca deja nu mai e nimic amuzant si toti isi fac probleme cu felul in care au ajuns sa fie.Unii se cred foarte maturi,altii interesanti cand fac anumite chestii…altii se lasa jucati pe degete de persoanele pe care ei considera ca ii iubesc[vai,marea iubire…].Eu una am cel putin 3 prieteni,sau cunostinte de genul asta,in momentul asta.Ei bine,ca prieten,uneori nu-i poti lasa asa…Probabil la randul vostru,in anumite momente ati fost ajutati de prieteni sa va reveniti…Daca nu poti suporta adevarul de la un prieten,atunci e nasol…Pentru ca de cele mai multe ori prietenii sunt cei care vor sa ajute.Pe unii ii lasi in pace pentru ca pur si simplu nu vor sa inteleaga,apoi depinde de ei daca fac ceea ce e bine.Bine…un cuvant relativ..bine pentru ei,pentru sanatatea lor ca persoana:)