refuz!

Imi vei spune ca sunt incapatanata,ca refuz sa actionez ca atare si sa ma supun evidentului.Si-ti voi da dreptate…Refuz sa fac lucruri care nu imi trebuiesc pentru nimic si nu imi plac.Aceste lucruri marunte,idioate,enervante sunt impedimente in incercarea de a-mi atinge telul.Poti sa-mi spui imatura,incapatanata,rasfatata...refuz!Vreau sa plec,sa-mi iau pixul si foaia,o sticla de vin sa ma duc la munte,sa le spun muntilor ca mi-au lipsit,sa le vorbesc din nou,sa ma simt iar “ca acasa”...Un pas inainte inseamna intelegerea compromisului,urmand ca in viata sa faci multe alte lucruri care nu-ti plac,pe care le detesti...si daca refuz?Ia-ma de-aci,ei nu vor decat sa ma inchida si sa ma supuna unor legi tampite.Nu pot,fizicul,intelectul,intreaga mea fiinta zbiara “NU MAI POT.NU MAI VREAU!”

...Incet,incet insipidul interzice exuberanta.

Traim in Romania si asta ma ingrozeste..

Nu,nu voi vorbi despre politica sau ce vedeta mai apare prin ziare.

Asta seara ma intorceam de la liceu,ca de obicei, cu metroul…totul bine si frumos,de cand cu astea noi, parca te simti mai protejat, desi “nenea paznicii” sunt acolo pe post de manechine, mai mult,ocupa loc, sunt niste burtosi, sau din contra niste aschilopati sau femei,care nu au cum sa se bata cu vreun idiot de Bucuresti care te poate ataca.Si asta in special azi.Astazi am avut ocazia sa retraiesc paginile lui Octavian Paler, sa stau fata in fata cu crescatorii de cobre si implicit cu cobra.In metrou s-a urcat un individ beat, dar beat manga.A inceput sa tipe, sa injure in stanga si-n dreapta.Foarte aproape de acest individ era un grup de vreo 10-12 persoane bine facute si foarte puse pe treaba.Un individ din acest grup a strigat in gura mare dupa un altul din alt vagon.Si cum,atunci cand esti beat esti si paranoic, betivul a inceput sa-l injure pe acesta din urma.In clipa urmatoare,cele 12 persoane au tabarat pe el,l-au calcat in picioare, lovind in acelasi timp persoane de langa,implicit batrani, copii…S-a facut gol in vagon instantaneu.Nu ca atunci cand stau toti in usa cand vrei sa cobori sau sa intri.

Si in acelasi timp am retrait si regretul,nu numai teama lui Octavian Paler,regretul pentru faptul ca nu sunt o mangusta,sau pentru ca nu era nicio mangusta in jurul meu…O mangusta care ar fi putut sfasia gloata de cobre…

Ce putea face paznicul?Sa se bage in gura cobrei?Nu, el este o biata vietate ce traieste pe banii nostri,insa niciunul dintre cei de teapa lui nu este apt pt a fi paznic…A fi paznic pentru aceste specimene tine de smecheria fiecaruia “uite,ba, sunt paznic…stau degeaba si iau si bani”.

Desigur,mi-am luat blonda de mana si am zbughit-o in fata.A,partea buna a acestei povesti?Nu cred ca betivul si-a invatat lectia si nu va mai bea de acum incolo,insa desigur, exista o parte buna,asa…in spirital optimismului,ca pana la urma doar asta ne mai ramane.Dupa toata aceasta intamplare toti erau preocupati sa vorbeasca despre lupta,niciunul nu mai era cu “buna,pisi…”

Un prieten

Este frustranta ideea de a nu mai vorbi cu tine,de a nu mai pierde noptile discutand pe mess felurite teme.Esti ceea ce pot numi,desi nu imi place,un prieten pierdut...Chiar daca nu eram in acelasi cerc de prieteni,uneori valorai mai mult decat "prietenii de zi cu zi",pentru ca tu ma faceai sa vad anumite lucruri de care poate imi dadeam seama,dar ceva mai tarziu.Cu tine discutam teme ciudate,uneori chiar picanterii despre care nu vorbeam de obicei.Nu imi placea atunci cand eram si cu alti prieteni,pentru ca deveneai un simplu prieten cu care stai la o bere,uneori prea glumet.Imi placea asa cum eram...2 tampiti care nu aveau ce face decat sa vorbeasca pe mess pana la ore tarzii,desi nu ti-am dat niciodata increderea ca pot tine acele secrete si nici tu mie...insa simteam nevoia sa-ti povestesc anumite lucruri fara sa-mi pese daca le vei divulga si chestia era reciproca...Si nu ne-am distantat din cauza vreunui conflict tampit,ci pur si simplu ne-am pierdut,am fost prinsi de alte intamplari,de alte persoane pe care le iubim,sau pe care le-am iubit...si intre noi a intervenit tacerea si zi dupa zi ne-am distantat mai mult.Sincer,imi e dor de conversatiile noastre...si totusi nu te voi numi un prieten pierdut,ci...un prieten.

nu nu nu...

Intru pe usa aceea la fel cum am intrat in prima zi: timida si cu o oarecare frica…Casa pare mai mare,peretii sunt mai reci.Incerc usa dupa usa incercand sa gasesc acel ceva.Ce anume?Poate daca il voi gasi imi voi da seama…Pe pereti poze,poze,amintiri…anumiti prieteni,vechi,oameni care ne-au facut rau,niste zambete tampite,2 copii care se prostesc…haine aruncate pe jos,frigiderul aproape gol,insa…nelipsitele bomboane cu lichior.Cu o timiditate nefireasca iau o bomboana,apoi alerg grabita pe acel hol lung si rece.Deschid o usa masiva,scorojita,o usa trantita de atatea ori si te vad,inconjurat de hartii scrise,mototolite,cu o privire buimaca,apoi un zambet de copil…Inchid repede usa apoi alerg in camaruta de la iesirea din hol.Aceeasi caldura,aceleasi culori…Ma tolanesc in fotoliu,apoi alerg la dulapiorul folosit ca de obicei,sub forma de masuta,scot cheia de la gat,il deschid,scot un caiet mare si maro,il scutur de praf,apoi ma arunc in fotoliu si imi continui randurile “nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu…”

Trezirea...?

Una dintre cele mai nasoale situatii,in care pur si simplu nu mai ai solutii este atunci cand incerci sa le explici prietenilor ca ceea ce fac nu e deloc sanatos pentru personalitatea lor,ca deja nu mai e nimic amuzant si toti isi fac probleme cu felul in care au ajuns sa fie.Unii se cred foarte maturi,altii interesanti cand fac anumite chestii…altii se lasa jucati pe degete de persoanele pe care ei considera ca ii iubesc[vai,marea iubire…].Eu una am cel putin 3 prieteni,sau cunostinte de genul asta,in momentul asta.Ei bine,ca prieten,uneori nu-i poti lasa asa…Probabil la randul vostru,in anumite momente ati fost ajutati de prieteni sa va reveniti…Daca nu poti suporta adevarul de la un prieten,atunci e nasol…Pentru ca de cele mai multe ori prietenii sunt cei care vor sa ajute.Pe unii ii lasi in pace pentru ca pur si simplu nu vor sa inteleaga,apoi depinde de ei daca fac ceea ce e bine.Bine…un cuvant relativ..bine pentru ei,pentru sanatatea lor ca persoana:)

here we go again...

eh,vechiul blog s-a dus...probleme tehnice,blonzime curata:Dasta va fi noul blog,sa speram ca mai bun,mai interesant...tot "florideportocala" ramane...cel mai probabil din lipsa de idei:D

amintiri..

exista multe momente cand,datorita anumitor imprejurari,ne intoarcem la vechile amintiri.uneori prea entuziasmati si prea dornici de a repara greselile din trecut...dar nu facem deja o greseala luand initiativa asta?cat de bun e trecutul la care ne intoarcem?mai e asa cum l-am lasat?cat de bine e sa incercam sa relegam amintiri vechi,sa le atasam din nou trecutului?nu mai bine lasi trecutul asa cum e si incerci sa te bucuri de prezent,de "prezentul" pe care il ai tot datorita "trecutului"?dar exista mereu acel "dar"...acea dorinta de a te intoarce la vremurile "oldies but goldies"...ca si cum nu ar fi fost destule decizii de luat in prezent...si pt viitor...:D